Proiectul

CONTEXT

Rolul primar al sistemului educational, in special la nivel universitar, este acela de a face cunoscute competentele care sunt necesare absolventilor pentru a se adpta pe piata muncii. Pentru aceasta, sistemul educational trebuie sa se adapteze continuu la cerintele societatii noastre si in particular la cerintele pietei muncii.

OBIECTIVE

Obiectivul proiectului FORTIUS este acela de a dezvolta pregatirea profesionala a studentilor si absolventilor de stiinte economice si sociale. Acest lucru se va realiza prin sprijinirea studentilor si absolventilor sa-si dezvolte competentele principale solicitate pe piata muncii.
Proiectul contribuie la dezvoltarea unui mecanism eficient de training si indrumare pentru o cat mai buna adaptare pe piata muncii, mecanism care va actiona ca o completare la pregatirea universitara a studentilor/ absolventilor.

CARE SUNT COMPETENTELE PRINCIPALE?

Pe baza unor studii transnationale facute in 4 tari europene, au fost identificate 10 competente principale. Ne vom focaliza pe aceste competente care vor constitui baza activitatilor de training ce vor fi dezvoltate sub egida proiectului.

Competentele sunt urmatoarele:
- Comunicarea verbala si in scris
- Orientarea catre client
- Influenta si negociere
- Leadership
- Capacitatea de a face fata schimbarii
- Integrarea in mediul de munca
- Gandirea critica si rezolvarea problemelor
- Dezvoltarea profesionala personala
- Capacitatea de lucru in echipa
- Managemenul timpului

REZULTATE ANTICIPATE

- Observatorului Profesional si de Afaceri
- Materiale de training pentru competentele profesionale
- Teste pilot
- Pagina de web si instruire on line: www.leonardofortius.eu